TOLERANŢĂ, OBIŞNUINŢĂ SAU INDIFERENŢĂ

Fenomenul prostituţiei este întâlnit la nivelul oricărui oraş într-o formă mai mult sau mai puţin evidentă. Accesul la internet a conferit fomenului o altă dimensiune mai greu de controlat de către autorităţi, dată fiind imensitatea spaţiului virtual care facilitează racolarea şi vânzarea serviciilor sexuale publicului amator.
Adevărat este faptul că fiecare are dreptul de a decide asupra propriei cariere în viaţă, tragic este că prestatoarele de servicii de acest gen încep de la vârsta minoratului.
Dacă ar fi să ne gândim la cauze unele sunt extrem de evidente, precum: lipsa banilor, famili destrămate şi dorinţa unui trai mai bun, uşurinţa câştigului uneori semnificativ, lipsa de educaţie, influenţa anturajului, etc. Acestea sunt câteva dintre cauzele de care sunt conştiente chiar şi domnişoarele ce „lucrează” în domeniu. Ceea ce puţin ştiu ele sunt riscurile acestei „profesii”. Dar, oricum societatea actuală are prea multe probleme cu care să se confrunte decât cele legate de prostituţie care, de nenumărate ori, a fost asociată cu transmiterea diverselor boli, unele chiar fără tratament, şi posibilitatea de vindecare, traficul de droguri, violenţa.
Dincolo de polemica anterioară interesant ar fi de ştiut ce se poate face concret şi nu numai de către instituţiile de la nivel local, ci şi cu participarea membrilor societăţii. Pentru că se crează un sublim cerc vicios bazat pe imagine şi prejudecată astfel: mulţi trec pe lângă astfel de profesioniste, le privesc direct sau pe furiş, chicotesc pe seama lor, pe scurt se amuză de situaţie, iar dacă sunt întrebaţi, în diverse conversaţii mai mult sau mai puţin oficiale, despre fenomen şi reducerea acestuia, devin oratori desăvârşiţi cu pledoarii şi lecţii de morală bine puse la punct.
Un alt aspect este cel legat de „cererea de piaţă”. Fără cerere ar exista oferta atât de diversificată pe acest domeniu?
Concret însă ce se face sau ce se poate face pe viitor măcar, plecând de la premisa că din ce în ce mai multe minore devin adeptele acestei practici, iar reducerea acestui fenomen ţine şi de alte modalităţi de intervenţie decât cele bazate pe aplicarea legii?

CE FACEM CU MOTOCICLETELE?

În ultima vreme, s-a creat un adevărat curent de opinie anti-motociclete, conform căruia utilizarea acestora dăunează grav liniştii publice. Principalul canal care promovează aceste idei este mass media, atât cea locală cât şi cea naţională.
În Bucureşti s-a pus chiar problema interzicerii, de către administraţia publică locală, a circulaţiei motocicletelor pe timpul nopţii, datorită zgomotului pe care acestea îl produc.
Pe de altă parte, utilizarea motocicletelor presupune un risc crescut, atât pentru conducătorii acestora, cât şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.
Deseori, cetăţenii revoltaţi de zgomotul produs de motociclişti se adresează Serviciului Poliţiei Rutiere în speranţa că acţiunile acestuia ar putea diminua pericolele şi deranjul produs de motociclişti. Din păcate, poliţiştii nu pot decât să sancţioneze faptele acestora, singura autoritate capabilă să impună limitări ale circulaţiei motociliştilor fiind administraţia, prin hotărâre a Consiliului Local.
Dar, cum vara a trecut de ceva vreme şi plimbările pe două roţi s-au mai împuţinat la nivelul muncipiului şi numărul reclamaţiilor de acest gen s-au diminuat. Cu toate acestea, la anul probabil că vor apărea aceleaşi probleme aceleaşi discuţii şi aceleaşi plângeri la diferite instituţii.
Dincolo de anumite păreri oficiale, punctul dumneavoatră de vedere care ar fi?
Ce atitudine aţi adopta ca simplu cetăţean al acestui municipiu privind soluţionarea acestor probleme la nivel local, astfel încât să reuşiţi să-i împăcaţi atât pe conducătorii de mopede dar şi pe cei ce au de suferit din cauza zgomotului produs de acestea?

Aşteptăm părerile şi sugestiile dumneavoastră privind acest fenomen.